Acasa > Articole > Meditatii de urgenta
Meditatii de urgenta

Acest articol vine ca urmare a numeroaselor telefoane pe care le primesc în această perioadă a anului și care sună cam așa:

”Am un copil în clasa X și aș dori să începem meditații la matematică.” (de exemplu) Explic  procedra de începere a colaborării și mi se spune: ”Vrem să înceapă cât mai repede! Peste două săptămâni are teza și nu a înțeles nimic până acum. Deja are un 3 și un 4.”

Acesta este momentul în care spun că nu putem ajuta în acest caz pentru că nu facem meditații de urgență. Încă nu am întâlnit un părinte care să înșeleagă că refuzul nostru nu e pentru că nu vrem să-i ajutăm ci pentru că nu putem. Nu lucrăm în manieră pompieristică. Un elev care nu a înțeles 3 luni o materie, nu o va recupera în 4 ore. Acceptarea unor astfel de meditații dă speranțe false copilului și părintelui că se vor obține rezultate, că merge așa, 3 luni pauză si 4 ore muncă. Să nu mai spun că cine nu are exercițiul muncii nu-l va căpăta in 4 ore de meditații.

Unii părinți chiar reacționează  mai ferm spunându-ne ca doar plătește. Le e greu să înțeleagă că nu ne interesează să încasăm niște bani și atât. Că ne măsuram succesul  nu în cifra de afaceri ci în obiective școlare atinse.

Dacă există situații în care elevul nu a înțeles câteva lucruri și vrea să și le pună la punct ,putem fi de folos dar nu când trebuie practic predată toată  materia într-un timp extrem de scurt.

O astfel de cerință este la fel de realistă ca aceea în care o doamnă intră in biroul unui nutriționist anuntându-l că are 80 de kilograme și că peste două săptămâni, fiind Revelionul, vrea să slăbească și să încapă în rochia de acum doi ani, când avea 60 de kilograme. Nu există sumă de bani care, platită nutriționistului, să facă minunea asta.

Așa că, dragi părinți, așa cum este mai eficient și mai sănătos să luați măsuri imediate împotriva primelor kilograme acumulte in plus, este eficient, sănătos și rezonabil să luați măsuri la primele goluri care se acumulează în materia școlară și să începeți meditațiile din timp.

Și încă ceva, extrem de important: Indiferent cât de bun ar fi nutriționistul, ce regim revoluționar v-ar da și câți bani ar costa consultația, dacă în farfurie aveți cartofi prăjiți nu veți slăbi. Munca adevărată nu e în cabinetul nutriționistului ci acasă.

Identic, oricât de mult s-ar strădui profesorul, orice materiale ar da elevului și oricât ați plăti ședința de meditații, fără studiu individual acestea sunt egale cu 0,5.

În rest, petru meditații la orice materie școlară ne găsiți la www.centruldemeditatii.ro. E-mail [email protected] sau telefon 0744501918.


Lasa un mesaj



Apreciere:

Cod de verificare:



(Nu exista comentarii la acest articol. Fiti primul care scrie o recenzie!)