Într-o seară ca de gheață, stând ghemuită în fotoliu, reciteam un volum ce cuprindea toate operele cunoscute aparținând poetului Mihai Eminescu. Afară, zăpada dansa și se agita mai tare ca niciodată.
Tocmai ce eram pe cale să încep a doua strofă a poeziei „Luceafărul”, când mi-am ridicat privirea pentru a zări un om pe care nu-l mai văzusem înainte. Nu știu din ce motiv, dar nu eram surprinsă să îl văd pe fotoliul din fața mea. Îmi emana o stare de pace.
- Mă numesc Mihai Eminescu, vorbi în sfârșit străinul.
Nu, este imposibil. Totuși, arăta ca cel de pe coperta cărții mele. Instinctul meu a fost să-i zâmbesc. Oare chiar e el?
- Observ că citești operele mele, îmi zâmbi înapoi.
- Da, așa este! Totuși, am ceva probleme la capitolul interpretării. „Luceafărul” este o operă atât de complexă! De aceea o recitesc – vreau să îi pot înțelege profunzimea.
Auzind toate aceste lucruri, s-a ridicat din fotoliu, întinzându-și palmele către ale mele. Îndată ce mi-a cuprins mâinile reci în mâinile sale calde, și-a fixat ochii în ai mei.În sclipirea ochilor lui puteam înțelege tot. Mărgelele sale negre se măreau dezvăluindu-mi tot mai mult din profunzimea și autenticitatea operei la care râvneam atât de mult să îi pot simți esența.
Mi-am închis ochii pentru un moment pentru a putea contempla frumusețea acestei fantezii, ca să pot admira sublimul mod în care propria-mi imaginație preia controlul. Mi-am deschis ochii pentru a vedea nimic altceva decât oglinda mea. O ființă ce arăta exact ca mine stătea în fața mea, strângându-mi mâinile și furându-mi ochii în ai ei.
- Cine ești, de fapt? Am rostit uluită.
- Sunt imaginația ta, tot ceea ce ai mai adând în sufletul tău. Mai pe scurt, esența ta. Ceea ce tocmai s-a întâmplat a fost să-ți descoperi harta. Ai privit totul prin ochii sufletului tău, prin ochii sinelui. Astfel, ai găsit cheia pentru harta ta. Ea stătea ascunsă în tine, însă nu o căutai suficient.
Mi-am privit sosia cum pășește spre ușă, părăsind încăperea. Următorul lucru pe care mi-l amintesc este că m-am trezit cu un munte de zăpadă la fereastră, ghemuită în fotoliul meu și lumina cerească dezvăluindu-mi chipul, cu propria hartă magică ce ducea către sufletul meu. Totul fusese un vis.
Adelina , clasa a VII-a
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.