Rolul de părinte este diferit de rolul de prieten și, dacă încercăm să le combinam, ne vom simți inconfortabil și noi, și copiii.
Atunci, probabil că te întrebi care ar fi cel mai potrivit rol, cea mai potrivită atitudine pentru a fi un părinte bun? Desigur, îți dorești să păstrezi avantajele relației de prietenie și este foarte bine! Acel nou rol ar fi rolul de părinte bun, care, pe de o parte, are autoritate (fără a fi autoritar), copilul îl ascultă, îl educă, îl ghidează și îl sfătuiește, iar pe de altă parte, are o comunicare eficientă cu copilul, copilul este sincer cu el și îi spune lucrurile importante pentru el, petrece timp cu părintele și se simte confortabil în prezența lui.
Iată câteva recomandări pe care ți le facem și care te vor ajuta să te comporți astfel încât copilul să fie sincer cu tine, să aibă încredere în tine și să-ți spună prin ce trece:
1. Ai mare grija cum reacționezi atunci când copilul face lucruri care nu îți plac și cu care nu ești de acord! S-ar putea sa fii tentat/ă să te enervezi, să faci scandal și să te întrebi de ce copilul nu te ascultă. Însă, o asemenea reacție s-ar putea să-l sperie pe copil. Iar data viitoare când face ceva cu care știe că nu ești de acord, va evita să-ți spună, de teama acestei reacții dure.
2. După ce face un lucru care, din punctul tău de vedere, este inacceptabil, nu îl critica și nu îl judeca. Mai ales dacă și copilul este într-o situație neplacută, criticile și judecățile sunt printre ultimele lucruri pe care vrea să le audă. Reacția lui naturală va fi să se protejeze, adică să te contrazică.
3. Elimina orice atac la persoană. Nu îi spune, indiferent de ceea ce face, „Cât ești de neatent” sau „Nu ești în stare de nimic”. Îi poți afecta profund stima de sine. Până la urmă, a fost vorba de o acțiune poate chiar involuntară, și nu este cazul să lovim în identitatea copilului. Iar dacă aude frecvent că este o persoană rea, leneșa, că nu este în stare de nimic, să nu te mire când va crește demotivat și va face tot felul de stricăciuni pentru a-și justifica imaginea, simțind că îi este mai ușor să fie așa decât să se străduiască să fie mai bun.
4. Premisa care stă în spatele comportamentului copiilor este că ei vor să fie plăcuți de părinții lor. Și, dacă văd din reactia părinților că nu le place ceva și că, astfel, sunt taxați și imaginea le este afectată, vor ascunde de ei lucrurile neplăcute care le pot înrăutăți relația cu părinții. Spunea cineva despre copii că ei mereu spun adevărul: spun mereu ce vor părinții să audă… Ține cont de acest lucru când observi că te minte.
5. Încearcă să înțelegi adevărata cauza a comportamentului. Pentru câteva momente, fă un exercițiu de imaginație și pune-te în „papucii” copilului. Vezi ce a stat în spatele acțiunii lui. Stai cu el de vorbă, întreabă-l ce a vrut, de fapt, să obțină. Această discuție sinceră ar putea clarifica multe necunoscute.
6. Nu-i „scoate ochii”. În momentele de liniște, când copilul se simte apropiat de părinți, s-ar putea să simtă un nivel crescut de încredere ce îi permite să le spună un lucru care s-a întâmplat în trecut și despre care nu a spus la momentul respectiv, de frică. Mulți părinți se bucură, pentru moment, de sinceritatea copilului, nu-l critică atunci, însă, mai târziu, la următorul conflict, scot din mânecă acea întâmplare și îi spun atunci toate criticile și acuzele. Asemenea situații sunt chiar mai grave decât a reacționa dur pentru moment, deoarece îi transmit copilului că nu poate fi sincer cu părinții nici măcar când, aparent, relația este una de încredere.
7. Petrece cât mai mult timp cu copilul, implica-te în activitățile lui, cunoaște-i prietenii, fii alături de el, ascultă-l atunci când vrea să-ți vorbească. Doar așa vei reuși să-l ții aproape. Chiar dacă ție ți se par minore, lucrurile pe care copilul ți le spune sunt importante pentru el.